RECHIZITORIU. Fost primar din Vâlcea aflat în pușcărie, inculpat în alt dosar de corupție. Tunuri financiare din bani publici!
Aflat deja în pușcărie pentru fapte de corupție, fostul primar al comunei Prundeni, Ion Horia…
Aflat deja în pușcărie pentru fapte de corupție, fostul primar al comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu, s-a “pricopsit” recent (pe 29 ianuarie 2024) cu o nouă trimitere în judecată pentru perseverență infracțională. În principiu, ex-edilul din Prundeni este acuzat cam de aceleași infracțiuni: abuz în serviciu și luare de mită, fapte săvârșite în concurs real. “Coleg de suferință” în acest dosar îi este un om de afaceri din Pitești. Este vorba despre Ion Molete, patron al firmei Europan Prod (intrată în faliment între timp), cunoscut pentru numeroasele contracte pe care le-a câștigat cu statul de-a lungul timpului. Acesta din urmă este acuzat de complicitate la abuz în serviciu și dare de mită.
Organele de urmărire penală din Vâlcea s-au sesizat inițial prin luna iulie 2017, atunci când au primit indicii clare că Ion Horia Horăscu, pe atunci primar al comunei Prundeni, ar fi primit anumite sume de bani de la diferite persoane fizice pentru a acorda contracte de achiziţie publică unor anumite societăţi comerciale și că ar fi deturnat fondurile acordate de Guvernul României comunei Prundeni cu titlu de împrumut pentru cofinanţarea unor proiecte ori pentru refacerea unor obiective afectate de calamităţi. Cercetările au fost făcute de DGA Vâlcea, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunal, iar în același an au avut loc și perchezițiile, precum și arestarea preventivă a primarului. Ulterior, în urma miilor de documente ridicate de la Primăria Prundeni, s-au disjuns mai multe cauze. Pentru una dintre ele, Horăscu își ispășește deja pedeapsa de 6 ani de pușcărie, iar pentru alta a fost trimis în judecată, într-un nou dosar, la sfârșitul lunii ianuarie 2024.
“Prăpăd” în bugetul local al Primăriei Prundeni
În anul 2018, procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a decis disjungerea cauzei inițiale și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale de către DNA Pitești. Ca urmare, procurorii anticorupție au aflat de “prăpădul” pe care Horăscu l-a făcut în bugetul Primăriei Prundeni cât timp a fost primar. Prin intermediul a două contracte, Ion Horia Horăscu a plătit firmei lui Ion Molete, din bugetul local, sume mari de bani ce nu aveau nicio justificare legală. Ba mai mult, prin încheierea unui contract de cesiune, Horăscu și Molete ar fi urmărit plata dublă a același sume, cu consecința prejudicierii UATC Prundeni și asigurarea unui folos material injust pentru SC Europan Prod SA, sumă la care ulterior s-au calculat și pretins penalități de întârziere în valoare de 188.941 lei.
“În calitate de primar al comunei Prundeni, județul Vâlcea, respectiv în calitate de ordonator principal de credite al acestei unități administrativ teritoriale, inculpatul H.I., în legătură cu contractul nr. 1129/17.04.2009 având ca obiect <Așternerea covor asfaltic pe DC 101 Zăvideni – Școala Viticolă> (preț contract 699.637,66 lei, încheiat la data de 16.04.2009 între Primăria comunei Prundeni, în calitate de achizitor și S.C. E.P. S.A, în calitate de prestator), în perioada 17.09.2012 – 26.10.2016 și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile art. 14 alin. 3 , art. 23 alin. 2 lit. c art. 54 alin. 6 și alin. 7 din Legea nr. 273/2006 modif., prin aceea că a dispus și a plătit printr-un număr de 3 ordine de plată suma totală de 556.501 lei în beneficiul S.C. E.P. S.A, societate administrată de inculpatul M.I. (din care primele două plăți, în mod indirect, prin intermediul SC E.P. F.R.V.SA, urmare a unui contract de cesiune de creanță), fără ca această sumă să fie datorată și fără a exista o bază legală, prejudiciind astfel U.A.T.C. Prundeni cu suma plătită nelegal, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru SC E.P. S.A. De asemenea, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de primar al comunei Prundeni, mai precis pentru încheierea, derularea și executarea contractului de achiziţie publică nr. 5167/03.08.2007 având ca obiect <alimentarea cu apă potabilă în comuna Prundeni>, respectiv a contractului nr. 1129/17.04.2009 având ca obiect <Așternerea covor asfaltic pe DC 101 Zăvideni – Școala Viticolă>, ambele încheiate între Consiliul Local al comunei Prundeni/Primăria comunei Prundeni, în calitate de achizitor și S.C. E.P. S.A., în calitate de prestator,inculpatul H.I., în perioada 21.09.2007-22.09.2016, a primit cu titlu de mită, de la inculpatul M.I., prin intermediul S.C. E.P. S.A. – societate administrată de acest inculpat, suma totală de 280.000 lei în 19 tranșe, din care 17 tranșe virate în contul bancar deținut la B.R.D. – Groupe Societe Generale de către P.F.A. H.M.R.(fiica inculpatului H.I.) și 2 plăți în numerar pentru P.F.A. H.M.R., disimulând remiterea acestei sume de bani cu titlul de mită, prin încheierea între S.C. E.P. S.A. și P.F.A. H.M.R.(entitate controlată în fapt de inculpatul H.I. cât și persoană împuternicită să efectueze operațiuni în conturile bancare ale acesteia) a unui contract fictiv de consultanță cu nr. 1100 din 10.09.2007, prelungit apoi prin actul adițional nedatat nr.1 până la data de 31.12.2011” – se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Pitești.
Primea mită prin firma fiicei sale
Așa cum se menționează în rechizitoriu, Ion Horia Horăscu a primit bani cu titlul de mită printr-o firmă paravan. Societatea era deschisă pe numele uneia dintre fiicele sale, aceasta din urmă împuternicindu-l pe tatăl său să o reprezinte în fața tuturor organelor bancare pentru depunerea și ridicarea tuturor sumelor de bani. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la sediul Primăriei comunei Prundeni, ofițerii DGA Vâlcea au găsit în biroul primarului Ion Horia Horăscu, cât și la domiciliul acestuia actele societății fiicei sale, inclusiv ștampila și contractul de consultanță încheiat cu Europan Prod, prin care, chipurile, justifica primirea sumelor de bani prin 17 viramente bancare. Doar că, PFA-ul fiicei avea ca obiect principal de activitate „Baruri”, iar ca activități secundare „Comerțul cu amănuntul în magazine, respectiv vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun” și nicidecum consultanță.
“Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că activitățile de consultanță pretins a fi efectuate de P.F.A. H.M.R.sunt fictive, aceste operațiuni având rolul de a disimula primirea sumelor de bani cu titlu de mită de către inculpatul H.I. de la reprezentanții unor societăți comerciale printre care și SC E.P. SA Pitești.(…) Astfel, în perioada 21.09.2007-22.09.2016, printr-un număr de 17 viramente bancare (21.09.2007-40.000 lei, 01.10.2007-10.000 lei, 21.12.2007-50.000 lei, 28.12.2007-50.000 lei, 24.03.2008-10.000 lei, 21.05.2008-10.000 lei, 01.07.2008- 10.000 lei, 11.07.2008-5.000 lei, 31.07.2008-5.000 lei, 30.12.2008-20.000 lei, 06.01.2012-10.000 lei, 17.01.2012-10.000 lei, 07.09.2012-5.000 lei, 14.09.2012-5.000 lei, 19.01.2015-10.000, 27.04.2015-5.000, 22.09.2016-10.000) și 2 plăți în numerar (30.10.2012-5.000 lei și 01.03.2013-10.000 lei), S.C. E.P. S.A. a transferat suma totală de 280.000 lei în contul bancar aparținând P.F.A. H.M.R., entitate controlată în fapt de H.I., cu justificarea plății unor facturi fiscale emise de către P.F.A. H.M.R., în condițiile fictivității unui contract de consultanță încheiat între cele două entități juridice și fără a fi prestate serviciile menționate în cuprinsul acestui contract, sumele de bani virate fiind retrase ulterior de către inculpatul H.I.. Toate aceste plăți către PFA H.M.R.au fost efectuate după plata de către Primăria comunei Prundeni a facturilor fiscale emise de S.C. E.P. S.A. în derularea contractelor de lucrări nr. 5167/03.08.2007 și nr. 2709/16.06.2009” – se mai arată în rechizitoriul cauzei.
Primăria se constituie parte civilă în proces
În cauză, Primăria comunei Prundeni se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciului. O mică parte din bani au fost deja recuperați, însă tot mai rămâne o “gaură” în buget de peste jumătate de milion de lei.
“Prin adresa nr. 13/P/2018 din data de 21.12.2023 emisă de către D.N.A.- Serviciul Teritorial Pitești s-a solicitat autorități publice a comunei Prundeni, județul Vâlcea să precizeze dacă înțelege să participe în procesul penal ca persoană vătămată și dacă se constituie parte civilă care prin adresa nr. 13162 / 22.12.2023 a comunicat faptul că înțelege să participe în procesul penal în calitate de persoană vătămată, constituindu-se parte civilă cu suma de 556.501 lei. Cu privire la prejudiciul creat de inculpații H.I. și M. în dauna U.A.T.C. Prundeni se constată că din valoarea acestuia de 556.501 lei a fost recuperată suma de 52.840 lei prin restituirea acesteia în bugetul autorității locale, rămânând astfel un prejudiciu nereparat în valoare de 503.661 lei” – precizează procurorii anticorupție în rechizitoriul lor.
Sechestru pe case
Pentru recuperarea prejudiciului, anchetatorii au pus sechestru pe două case aparținând celor doi inculpați Ion Horia Horăscu și Ion Molete.
“Prin ordonanța nr. 13/P/2018 din data de 22.05.2023 s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea măsurii asigurătorii, până la concurența sumei de 783.661 lei (din care suma de 503.661 lei în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și suma de 280.000 lei în vederea confiscării speciale), asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților H.I. și M.I.. Măsura asigurătorie dispusă a fost aplicată prin procesul-verbal încheiat la data de 20.11.2023 prin care a fost indisponibilizat şi declarat ca sechestrat bunul aparținând inculpatului H.I. constând în: imobil casă de locuit. De asemenea, cu privire la inculpatul M.I., măsura asigurătorie dispusă a fost aplicată prin procesul-verbal încheiat la data de 14.12.2023 prin care a fost indisponibilizat şi declarat ca sechestrat imobilul situat în comuna…” – se mai arată în rechizitoriul DNA Pitești.
Inculpații au scăpat de acuzațiile de spălare de bani, infracțiuni pentru care s-a dat clasare. Însă nu putem încheia până nu specificăm faptul că din acest dosar s-a mai disjuns o altă cauză, în care sunt vizați reprezentanți ai AJFP Vâlcea (probabil din Drăgășani) pentru infracțiunea de “abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată”.