FOTO. ACCIDENT într-o comună din VÂLCEA. A intrat cu mașina în gard
Accident rutier soldat cu o victimă în localitatea Lădești, anunță IPJ Vâlcea. S-a întâmplat în…
Accident rutier soldat cu o victimă în localitatea Lădești, anunță IPJ Vâlcea. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, atunci când șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a ieșit în decor și s-a izbit cu mașina de un gard.
“Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 C, în localitatea Lădești, un bărbat de 65 ani, din localitatea Copăceni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și ulterior lovind gardul unui imobil” – informează IPJ Vâlcea.
Șoferul a fost rănit în urma impactului, fiind transportat cu o ambulanță la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.