SCUNDU. Sistemul de alimentare cu gaze naturale, la o semnătură de a fi realizat
Proiectul privind înființarea rețelei inteligente de alimentare cu gaze naturale este principala prioritate a administrației…
Proiectul privind înființarea rețelei inteligente de alimentare cu gaze naturale este principala prioritate a administrației publice locale din comuna Scundu, în următoarea perioadă. Investiția este la un pas de realizare, iar pentru a fi eligibilă și a avea șanse sporite spre obținerea finanțării, comuna Scundu s-a asociat cu localitățile Șirineasa, Glăvile și Pesceana. Formarea unei asociații intercomunitare le-a facilitat celor patru comune accesarea de fonduri pentru realizarea unei investiții atât mult dorite de cetățeni.
Pentru proiectul în care sunt implicate cele patru localități anunțate mai sus s-au alocat fonduri de peste 7,5 milioane lei. Primarul Mihai George Blejan susține că peste 800 de gospodării din Scundu vor fi beneficiare ale acestei importante investiții, proiectul urmând a fi implementat în scurt timp.
“Ne aflăm la o semnătură de a începe proiectul de introducere a gazelor naturale în comuna Scundu. Prima etapă se va derula pe drumul județean, iar mai apoi vom extinde sistemul de gaze și pe drumurile laterale. Sunt vreo 20 de kilometri de conductă” – susține tânărul primar al comunei Scundu, Mihai George Blejan.