PNL și-a “tras” candidat “puternic” la Vlădești. Ghiță, un adevărat susținător al actualei administrații pesediste
A fost odată un politician de temut în Vlădești, în fața căruia greu câștigai teren…
A fost odată un politician de temut în Vlădești, în fața căruia greu câștigai teren electoral. Vremurile acelea s-au dus de mult, dar PNL Vâlcea nu a aflat încă! Vorbim de Sorin Ghiță, fost primar și actual viceprimar la Vlădești, care a fost anunțat ca și candidat din partea liberalilor la alegerile din iunie 2024. În urma recentei conferințe de presă la care a participat, am putut afla că Ghiță nu se dezice de rădăcinile pesediste și că omul ar fi trebuit să știe când să se retragă demn din politică. Iată afirmațiile halucinante pe care Sorin Ghiță le-a făcut, în contextul în care liderii PNL Vâlcea au declarat război total “mafiei pesediste” din Vâlcea:
“Ceea ce se întâmplă în România, această coaliție puternică între PSD și PNL, este un lucru atât de valabil încât cred ca un primar are nevoie nu numai de echipa lui din localitate, ci și de o coaliție, un partid. Cred că este un mare avantaj că PNL și PSD sunt împreună în viitor, astfel încât niciun primar nu poate să facă numai el treabă, numai el să reușească proiecte și dezvoltări, ci și cu ajutorul unui partid, fie el PNL, fie el PSD. Alianțele sunt cu cetățenii comunei Vlădești, cea mai bună alianță. Nu știu ce vor alte partide. Deocamdată alianța viitoare va fi cu PSD”.
La final, ca să ne lămurim și mai mult, întrebat ce ar vrea să schimbe în Vlădești dacă ajunge primar, Ghiță a dat un răspuns de adevărat susținător al actualului primar pesedist: “În Vlădești multe nu trebuie să se schimbe, pentru că localitatea deja, începând din 2006 până acum, s-a dezvoltat continuu. S-au realizat foarte multe lucruri și în actuala administrație. Au viziune, iar viziunea e pozitivă. (…) Locuitorii trebuie să fie aproape de primar, iar primarul trebuie să fie aproape de oameni și lucrurile merg de la sine”.