EXCLUSIV! Andra Bica, pe lista candidaților PSD-PNL la alegerile europarlamentare
Conducerea social – democraților vâlceni a reușit să negocieze la nivel central un loc destul…
Conducerea social – democraților vâlceni a reușit să negocieze la nivel central un loc destul de bun pe lista PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare. La ședința Biroului Permanent al PSD Vâlcea, ce a avut loc vineri seara, președintele Constantin Rădulescu a anunțat că vâlcenii vor avea un reprezentant de marcă la acest scrutin pentru Parlamentul European.
Este vorba despre Andra Bica, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Vâlcea, care va ocupa un onorabil loc 22 pe lista PSD – PNL (ar însemna locul 11 la social – democrați). Un loc ce ar putea să-i asigure un scaun în Parlamentul European, dacă (și sigur se va întâmpla acest lucru) ulterior se vor retrage o parte din candidații eligibili. Și cum numele grele de pe lista comună a Coaliției vor face parte, cel mai probabil, din noul Guvern al României după alegerile parlamentare din toamna acestui an, astfel Andra Bica are o reală șansă de a ajunge parlamentar european.