FOTO. Elicopter solicitat să intervină la un incendiu în munți, în masivul Buila
UPDATE: Elicopterul se deplasează pentru a se alimenta cu apă în zona Brădișor, urmând să se deplaseze și să lanseze în zona focarelor din masivul Buila.
Incendiu de fond forestier în masivul Buila, a anunțat azi Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea. Pompierii militari vâlceni, împreună cu personal din cadrul Ocolului Silvic Buila și cu rangeri, au constatat că flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de mp. Numai că, în condițiile în care zone este greu accesibilă, iar intervenția este extrem de dificilă, focul se poate extinde pe o suprafață mult mai mare.
Ca urmare, pentru a face o evaluare la fața locului, inspectorul șef al ISU Vâlcea și adjunctul său au decis să meargă personal în masivul Buila. S-a considerat că este necesară și intervenție aeriană. Astfel, a fost solicitat un elicopter care a acționat în Mehedinți. Misiunea este în desfășurate și vom reveni cu amănunte când vom avea noi informații!