Podul cu lanţuri, de la Călimăneşti, şi traseul educativ către Căciulata, obiective extraordinare, la îndemâna oricărui vâlcean
Şi la Vâlcea, ca peste tot în lume, există tineri care se plâng că duc o viaţă sedentară sau nu suficient de activă din cauză că dispun de resurse financiare reduse. Dacă în alte părţi ale lumii, ai putea fi tentat să le dai crezare, în cazul judeţului nostru, nu pare un argument solid. Dimpotrivă.
Dumnezeu a înzestrat Vâlcea cu nenumărate resurse pentru a duce o viaţă activă şi sănătoasă, indiferent de resursele financiare de care dispunem. Una dintre aceste resurse este reprezentată de aleile de cură. Le regăsim în toate staţiunile şi, cum bine puncta cineva, sunt o sursă inepuizabilă de sănătate fizică şi psihică. Unul dintre cele mai atractive şi pitoreşti trasee educative din Vâlcea a fost inaugurat recent la Călimăneşti şi măsoară aproximativ 2 kilometri. Porneşte din apropierea Hotelului Central şi duce până în zona aqua parcului de la Căciulata. Pe acest traseu, se regăseşte şi unul dintre cele mai interesante poduri din regiune. Podul cu lanţuri traversează o prăpastie imensă, vizavi de Mirajul Oltului, fiinf este un veritabil monument. Pe sub el, curge, atunci când nu este secetă, pârâul Pleşului, un afluent al Oltului. Locul de vărsare în râu se află la doar 200 de metri distanţă. Peisajul este sublim. Un izvor nesecat de frumos, de natură şi energie pozitivă. Podul cu lanţuri de la Călimăneşti este o experienţă uimitoare pentru oricine îl traversează, deoarece oferă o perspectivă minunată asupra peisajului din jur. Chiar dacă este ancorat foarte solid, la traversarea lui, se simte o uşoară balansare, ceea ce adaugă o doză de aventură experienţei de care puteţi avea parte aici. Nu trebuie însă să vă temeţi. Podul este foarte sigur şi vă va purta într-o călătorie nemaipomenită, prin mijlocul naturii sălbatice.
Campanie de informare derulată cu fonduri de la Consiliul Judeţean Vâlcea, în cadrul proiectului „Tineri informați, tineri activi și sănătoși”