Abuzată în grup, o tânără din Horezu a fost răzbunată de instanță. Violatorii trimiși la închisoare și obligați să-i plătească daune morale

Condamnat inchisoare

Au supus o tânără la perversiuni sexuale și au violat-o în grup, iar pentru faptele lor s-au dus la pușcărie. Este vorba despre patru tineri din județul Vâlcea, care în 2023 au fost arestați sub acuzația de viol. Ulterior, ei au fost trimiși în judecată, iar recent au fost condamnați definitiv la ani grei de închisoare. 

F.F.M. (minor la data comiterii faptei), Vasile M., Sandu H. și Andrei Darius R.,cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, au fost arestați în luna ianuarie 2023 pentru comiterea infracțiunii de viol. Asta după ce anchetatorii din Vâlcea au descoperit că ei au abuzat sexual o tânără de 19 ani, din comuna Roești. Violul s-a petrecut în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2022, când inculpații au mințit-o pe tânără că o duc la o discotecă din Berbești, iar ulterior au mers la locuința din Horezu a unuia dintre ei unde au violat-o în grup. De menționat este faptul că fata se cunoștea cu unul din cei patru indivizi, cu care a și ieșit la întâlniri, și de aici încrederea de a merge cu ei la distracție. Însă, inculpații au profitat de starea ei (fata era atunci elevă a unei școli speciale din județ), au imobilizat-o și au abuzat-o o noapte întreagă. 

Întreaga poveste a ieșit la iveală după aproximativ o săptămână, când tânăra a dezvăluit ororile la care a fost supusă și a depus o plângere la Poliție, în urma căreia s-a deschis un dosar penal. Toți făptașii au fost identificați, iar ulterior polițiștii au descins la casele acestora pentru a căuta dovezi care să le demonstreze vinovăția. 

Condamnările și daunele morale…

Inculpații au fost trimiși în judecată pe rolul Judecătoriei Horezu, iar majorii au fost condamnați la închisoare cu executare, în timp ce minorul va merge într-un centru de detenție. Astfel, Vasile M., Sandu H. și Andrei Darius R. au primit pedepse de câte 6 ani de închisoare cu executare și le-au fost interzise mai multe drepturi civile, printre care și dreptul de a se apropia de victima lor. Minorul F.F.M. a primit ca pedeapsă “măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 3 (trei) ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”. 
La sfârșitul lui 2024, Curtea de Apel Pitești a dat sentința definitivă în acest dosar, menținând pedepsele, însă obligându-i pe inculpați să-i plătească victimei daune morale a câte 25.000 de lei fiecare.

“Admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.L.I. şi obligă inculpatul M. Vasile la plata către partea civilă a sumei de 232,5 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 25.000 lei reprezentând daune morale, inculpatul H. Sandu la plata către partea civilă a sumei de 232,5 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 25.000 lei reprezentând daune morale, inculpatul R. Andrei Darius la plata către partea civilă a sumei de 232,5 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 25.000 lei reprezentând daune morale şi inculpatul M. Flavius Florin la plata către partea civilă a sumei de 232,5 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 25.000 lei reprezentând daune morale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Cristina Ghineţ, potrivit împuternicirii avocaţiale nr.2321/18.04.2024, în cuantum de 510 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Definitivă” – se arată în minuta instanței Curții de Apel Pitești.