Incendiile au devastat Vâlcea de la începutul anului. Bilanț îngrijorător…

Județul Vâlcea se confruntă încă de la începutul anului cu un număr alarmant de incendii. În perioada 1 ianuarie – 31 iulie, autoritățile au înregistrat la nu mai puțin de 426 de incendii. Dintre acestea, 211 au fost incendii de vegetație uscată, iar 11 au afectat fondul forestier.
Cele mai multe dintre aceste arderi de vegetație au fost provocate de neglijență: utilizarea necorespunzătoare a flăcării deschise în spații deschise, arderea resturilor vegetale fără supraveghere sau nerespectarea măsurilor minime de siguranță. 198 de cazuri, adică circa 90% dintre incendii, au avut astfel de cauze. Restul incendiilor au fost declanșate de scântei, trăsnete sau scurtcircuite electrice. Problema majoră în cazul incendierilor de vegetație uscată rămâne identificarea autorilor, care, în general, rămân necunoscuți.
Situația a devenit critică la începutul lunii martie 2025. În doar șapte zile, între 3 și 10 martie, s-au produs 69 de incendii – o medie de aproape opt pe zi. Pompierii din toate subunitățile județului au fost mobilizați la intervenții, inclusiv cei aflați în timpul liber.
Condițiile meteo din această vară – temperaturi ridicate, lipsa precipitațiilor și vântul puternic – au favorizat extinderea rapidă a incendiilor. De multe ori, focul s-a apropiat periculos de mult de gospodării, iar intervențiile s-au desfășurat în terenuri greu accesibile, punând presiune suplimentară pe echipajele de salvatori.
Pentru a reduce riscul producerii unor astfel de evenimente, autoritățile au demarat o serie de controale în localitățile cu risc crescut. În urma celor 32 de verificări efectuate în teren, au fost aplicate 78 de sancțiuni. Dintre acestea, 27 au vizat persoane fizice, inclusiv 22 de amenzi în valoare totală de 41.000 de lei, iar 51 de sancțiuni au fost îndreptate către autoritățile locale, care au fost găsite nepregătite sau neimplicate în prevenirea incendiilor.
În final, nu putem să nu remarcăm că numărul mare de intervenții arată că fenomenul scapă tot mai des de sub control. Iar dacă nu se schimbă modul în care este gestionată problema, riscurile pentru populație și mediu vor continua să crească.