Adolescentul care a amenințat cu masacru în școli cere să iasă din arest

Screenshot

Screenshot

Adolescentul de 17 ani care a trimis aproape 1.000 de e-mailuri de amenințare către școli și spitale din toată țara a ajuns astăzi în fața judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție. Magistrații vor analiza dacă tânărul rămâne după gratii sau dacă va fi lăsat acasă, sub arest la domiciliu ori control judiciar.

Tânărul este acuzat de procurorii DIICOT că a trimis aproximativ 1.000 de e-mailuri de amenințare către școli și spitale din mai multe județe ale țării. Printre instituțiile vizate s-ar fi aflat și zeci de unități de învățământ din Râmnicu Vâlcea, fapt care a pus autoritățile locale în alertă timp de mai multe zile.

Potrivit anchetatorilor, mesajele conțineau referiri la atacuri armate și masacre, iar cazul este încadrat la infracțiuni de terorism. Adolescentul a fost reținut chiar în timp ce se pregătea să meargă la școală, fiind dus pentru audieri la sediul Inspectoratului General al Poliției Române. În fața anchetatorilor, și-a recunoscut faptele și a spus că a fost ajutat de o fată de 15 ani din Mizil, județul Prahova.

După o scurtă internare la un spital de psihiatrie din București, unde a primit îngrijiri și a fost supus unei expertize medico-legale, procurorii DIICOT au dispus reținerea sa, iar judecătorii au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acum, băiatul cere să fie eliberat din spatele gratiilor. Decizia Înaltei Curți o vom afla zilele viitoare.