Facturile la energie ar putea crește după oprirea ambelor reactoare de la Cernavodă. Avertismentul unui specialist

Facturi curent electrica

România a rămas, pentru prima dată în ultimii 23 de ani, fără producție de energie nucleară din cauza debitului foarte scăzut al Dunării. Cele două reactoare ale Centralei de la Cernavodă au fost oprite, iar energia lipsă va fi acoperită din alte centrale și din importuri.

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), populația nu ar trebui să fie afectată de întreruperi ale alimentării cu energie, însă sistemul va funcționa în această perioadă aproape de limită, cu importuri ridicate și toate capacitățile de producție utilizate la maximum.

În schimb, efectele se vor vedea în piața energiei. Chisăliță estimează că prețurile de pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) vor crește puternic în orele de vârf, pe fondul reducerii producției interne.

Pentru consumatorii casnici, vestea bună este că facturile nu vor crește imediat.

„În factura românilor nu o să vedem neapărat mâine sau luna viitoare o creștere, dar situația pe care o vedem în momentul de față creează costuri, costuri care vor fi recuperate de furnizori din viitoarele oferte de preț”, a declarat Dumitru Chisăliță.

Asta înseamnă că actualele contracte nu se modifică peste noapte, însă viitoarele oferte de furnizare ar putea fi mai scumpe dacă seceta persistă, iar România va continua să importe energie la prețuri ridicate.

Centrala de la Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, asigură în mod normal aproximativ 20% din producția de energie electrică a României.