Fabrici, spații comerciale și un cartier de case, în dezvoltare la Horezu
Peste 100 de locuri de muncă sunt anunțate în zona de la ieșirea din Horezu spre Slătioara, unde mai multe companii își dezvoltă activitatea sau se pregătesc să înceapă investiții. În același perimetru, Primăria Horezu lucrează la amenajarea unui cartier de locuințe, cu loturi destinate atât tinerilor, cât și persoanelor care vor să se mute în oraș din alte localități.
Una dintre investițiile care se apropie de deschidere este un complex comercial specializat în materiale de construcții. Amplasat pe partea dreaptă a drumului, acesta ar urma să angajeze între 40 și 50 de persoane. Tot aici, PANADRIA își mărește capacitatea de producție și transport. Pe lângă stația de asfalt pe care o deține, firma pregătește amenajarea unei stații de betoane și extinderea spațiului destinat parcării autovehiculelor și depozitării utilajelor. Pentru acest lucru, administrația locală îi va concesiona o suprafață suplimentară de peste un hectar.
„Firma plătește concesiunea și angajează oameni de aici. Urmează să aducă mașinile de transport. Îi mai dăm un hectar și ceva pentru mașini și utilaje, pentru că va face și o stație de betoane, pe lângă stația de asfalt. Vor avea în total 75 de angajați aici. Toate utilajele sunt noi” – a declarat primarul Nicolae Sărdărescu.
La acestea se adaugă un depozit de legume și fructe aflat în construcție. Autoritățile locale estimează că dezvoltarea economică a zonei va continua, mai ales după realizarea infrastructurii necesare pentru atragerea unor investitori cu activități de producție.
Unul dintre proiectele anunțate este cel al Grupului Scandia, care intenționează să ridice o fabrică pe un teren de 10 hectare pus la dispoziție de Primăria Horezu. Acolo ar urma să fie procesată și ambalată carne de pui, miel și vită. Investiția depinde de finalizarea magistralei de gaze Tetila–Horezu–Râmnicu Vâlcea, despre care primarul spune că va fi gata anul viitor. Alimentarea cu gaze este o condiție pentru realizarea fabricii, care ar urma să genereze noi angajări.
Dincolo de dezvoltarea economică, administrația încearcă să creeze condiții pentru ca oamenii să se stabilească în Horezu. În Treapt, pe partea stângă a drumului spre Slătioara, au început lucrările pentru un cartier nou, desfășurat către granița cu Măldărești. În prima etapă sunt pregătite 14 hectare, însă primăria nu exclude extinderea amplasamentului dacă numărul solicitărilor va crește. Unele parcele au fost deja repartizate.
În prezent, intervențiile se concentrează asupra drumurilor care vor asigura accesul la proprietăți. Traseele au fost stabilite și profilate, iar lucrătorii se ocupă de pietruire. Pentru amenajarea ulterioară a carosabilului, primăria a cumpărat 3.000 de tone de asfalt rașchetat, care vor fi așternute peste piatră într-un strat de opt centimetri. Energia electrică a fost deja adusă în zonă, iar rețelele de apă și canalizare se află la marginea terenului și vor necesita extindere.
„Am început să facem drumurile conform hărții, acum le pietruim. Primăria a cumpărat 3.000 de tone de asfalt rașchetat, pe care îl avem depozitat aici. Peste piatră vom pune un strat de opt centimetri. Rețeaua de curent am adus-o în zonă, apa și canalizarea sunt la limita terenului” – a explicat primarul.
Programul de atribuire a terenurilor se adresează și celor care nu au domiciliul în Horezu. Persoanele cu vârste între 18 și 35 de ani pot primi loturi gratuit în folosință, în condițiile legii. Cei care au peste 35 de ani pot obține teren prin concesiune, pentru o sumă de aproximativ 30 de euro pe lună. Ulterior construirii casei, aceștia pot solicita cumpărarea terenului, potrivit procedurilor legale.
Primarul spune că obiectivul este atragerea de noi familii și creșterea populației orașului. Suprafața de 14 hectare reprezintă doar prima etapă, iar extinderea cartierului va depinde de interesul celor care vor să cumpere sau să concesioneze un lot.
Amplasamentul beneficiază și de apropierea unor facilități de agrement. Pe trei hectare, în Treapt a fost amenajat cu fonduri europene Parcul „Constantin Brâncoveanu”, care dispune de un patinoar de 300 de metri pătrați, scenă, amfiteatru în aer liber, tiroliană, aparate de fitness, alei și foișoare pentru jocuri de șah și table. Primăria intenționează să completeze zona de agrement prin construirea unui bazin de înot acoperit.
Alte două proiecte sunt prevăzute în apropierea cartierului: realizarea unui parc fotovoltaic, care să contribuie la acoperirea consumului de energie electrică al orașului, și construirea variantei ocolitoare a Horezului, al cărei traseu este proiectat către Măldărești, în apropierea culoarului conductei de gaze.
Până la concretizarea acestor investiții, administrația locală trebuie să finalizeze amenajarea drumurilor și să pregătească accesul la parcelele deja atribuite. Aceste lucrări vor permite viitorilor proprietari să înceapă construcția locuințelor în noul cartier din Treapt.
