Licitație pentru radarele fixe de pe DN 7 – Valea Oltului, Râmnicu Vâlcea și Dealul Negru
Licitația pentru achiziția a 300 de radare fixe și mobile a fost demarată. Poliția Română…
Licitația pentru achiziția a 300 de radare fixe și mobile a fost demarată. Poliția Română le vrea montate în 131 de puncte, adică pe cele mai aglomerate drumuri naționale. Printre acestea se numără și ruta București-Sibiu, multe dintre ele urmând a fi montate pe DN 7 – Valea Oltului, Râmnicu Vâlcea și Dealul Negru.
Camerele de supraveghere pentru care s-a lansat licitația vor putea măsura viteza cu care circulă șoferii, dar și dacă mașinile au certificat sau ITP valabil.
„Este vorba despre camere atât mobile cât şi fixe cu ajutorul cărora vor fi identificate abateri de la regimul rutier. Cele mobile vor avea capacitatea de preluare a imaginilor pe ambele sensuri de mers.”, a precizat, la Antena 3, Agentul Horațiu Pop, Direcția Rutieră.
Investiția a fost evaluată la peste 13 milioane de euro. Din discuţiile purtate cu poliţişti şi specialişti de la Drumuri, a reieşit că din cele 300 de radare fixe ce urmează a fi implementate pe şoselele din România, pe Valea Oltului şi implicit Dealul Negru numărul acestora deocamdată este mai mic de 20, iar dintre acestea cele mai multe sunt de fapt camere inteligente ce vor fi amplasate pe centura de ocolire a municipiului Râmnicu Vâlcea şi în staţiunea Călimăneşti – Căciulata. În aceste zone vor fi vizate trecerile de pietoni şi intersecţiile importante sau problematice, precum şi sensurile giratorii.
Pe centura din Râmnicu Vâlcea, spre exemplu, vor exista camere de supraveghere / radare fixe la benzinăria de la intrarea în oraş dinspre Piteşti – din intersecţia cu centura de sud a oraşului (DN67), la sensul giratoriu de la Goranu, de lângă podul peste Olt, în zona Kaufland Nord şi la intersecţia cu Calea lui Traian – de la ieşirea din oraş spre Sibiu.
La Călimăneşti, astfel de echipamente vor fi montate în zona Primăriei, a Hotelului Central, a Hotelului Traian, la Cozia, dar şi la Monumentul de la Jiblea, locuri în care s-au înregistrat multe evenimente rutiere, mai ales pe trecerile de pietoni.
Radarele fixe / camerele de supraveghere vor mai fi amplasate la intrarea dinspre Argeş, în judeţul Vâlcea, în zona Milcoiu, dar şi la ieşirea spre Sibiu, la Câineni. De asemenea, vor fi amplasate câteva echipamente şi pe parcurs: Budeşti, Seaca, Călimăneşti, zona Lotrişor / km 202 – 203 – după Viaductul Cârligul Mic spre Sibiu, dar şi la Gura Lotrului – la intersecţia cu DN 7A etc.
„Vor da într-o tabletă toate datele cu privire la numerele de înmatriculare care sunt surprinse în raza de acțiune și vor da alerte cu privire la furturi sau alte abateri”, a declarat Gabriel Gîrniță, președintele Sindicatului Poliţiştilor Sidepol România.
1 thought on “Licitație pentru radarele fixe de pe DN 7 – Valea Oltului, Râmnicu Vâlcea și Dealul Negru”
Comments are closed.