AUDIO – Cum este jignită fiica unui pacient de un medic din Sibiu. Se întâmplă și la alții…

Uite că nu doar la Vâlcea se găsesc cadre medicale cu probleme comportamentale. Este binecunoscut…

Uite că nu doar la Vâlcea se găsesc cadre medicale cu probleme comportamentale. Este binecunoscut exodul vâlcenilor (mai ales al viitoarelor mămici) către spitalele din Sibiu, acuzând de multe ori modul cum sunt tratați în unitățile medicale din Vâlcea. Dar iată că nici în județul vecin nu sunt “câinii cu covrigi în coadă” și, astfel, ajungi la concluzia că “pădure fără uscături” nu există, fie la Vâlcea, fie la Sibiu sau în alte județe.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu a anunţat sâmbătă, 29 ianuarie, că a deschis o anchete internă după apariţia în spaţiul public a unei înregistrări cu convorbirea dintre un medic şi fiica unui pacient.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări cu o convorbire dintre un medic cardiolog al SCJU Sibiu şi fiica unui pacient, purtată într-un mod inadecvat şi în care se utilizează cuvinte jignitoare, conducerea spitalului anunţă că va fi demarată de urgenţă o anchetă internă.

Precizăm că nu tolerăm un astfel de comportament în cadrul unei instituţii publice care trebuie să se afle la dispoziţia cetăţenilor iar orice abatere de la conduita etică, morală şi profesionalだva fi sancţionată”, se arată într-un comunicatul Spitalului Sibiu.

Conform aceleiaşi surse, conducerea unităţii sanitare le cere scuze cetăţenilor pentru situaţia creată.

„Acest tip de comportament nu caracterizează personalul spitalului, fiind doar o refulare personală de neacceptat”, se mai menţionează în comunicat.

Iată, mai jos, o parte a discuției halucinante:

”Ce vrei tu nesimțito, ordinară, da ce, eu i-am dat boală la taică-tău? I-am făcut coronografie, dar nu ți-e rușine tu, nesimțit-o ordinară, că erau martori acolo în salon. Sunt oamenii din salon, nu ți-e rușine, nesimțită ordinară. (…) Dacă te mai prind că suni, îți spun că pun poliția pe tine. Fă-ți programare, fă-ți programare, măi nesimțit-o”, este o parte din adresarea de care a avut parte o femeie al cărui nume nu a fost dezvăluit. (AUDIO MAI JOS)

Înregistrarea a apărut pe pagina de Facebook a lui Marian Răduinea, fost agent de poliție.

”Daca ascultați această înregistrare, o să aveți un șoc!

Un medic cardiolog de la Spitalul Județean Sibiu jignește și umilește în cel mai urât mod cu putință o femeie care este nemulțumită de modul în care a fost tratat tatăl său in timpul cât a fost internat pe secția de Cardiologie.

Aceasta este doar una dintre discuții, există și alta din care reies posibile fapte penale și disciplinare, care va fi depusă zilele următoare la instituțiile competente să le soluționeze.

Poate se va sesiza cineva și mai repede, cine știe!”, a scris Răduinea pe Facebook.

Sursa Foto – scjus.ro