Prognoza de groază: prețul energiei va crește cu 50% în 2022. Cu cât se vor scumpi alimentele până la finalul anului
Vremuri extrem de grele se anunță în următoarea perioadă. Banca Mondială a transmis marți, 26…
Vremuri extrem de grele se anunță în următoarea perioadă. Banca Mondială a transmis marți, 26 aprilie, o prognoză, pe termen scurt și mediu, care este de-a dreptul horror. Specialiștii susțin că prețurile alimentelor și energiei vor continua să crească anul acesta, din cauza războiului din Ucraina.
”Războiul din Ucraina a provocat un şoc major pe pieţele produselor de bază şi a modificat fizionomia schimburilor, a producţiei şi a consumului la nivel mondial”, susţine Banca Mondială într-un raport publicat marţi. În același raport se estimează că “preţurile se vor menţine la niveluri istorice până la sfârşitul lui 2024”.
Creşterea preţurilor la energie în ultimii doi ani a fost cea mai importantă înregistrată după criza petrolieră din 1973.
”La nivel global, este vorba de cel mai mare şoc asupra produselor de bază pe care l-am cunoscut după anii 1970”, adaugă Banca Mondială.
”Acest şoc este agravat de recrudescenţa restricţiilor pentru comerţul cu produse alimentare, carburant şi îngrăşăminte”, estimează vicepreşedintele Băncii Mondiale, Indermit Gill, adăugând că aceasta face să planeze ”spectrul stagflaţiei”.
În cazul preţurilor la energie, Banca Mondială mizează pe o creştere de peste 50% în acest an, urmată de o scădere în 2023 şi 2024. Pentru produsele non-energetice, precum cele agricole şi metalele, Banca Mondială prognozează o creştere de peste 20% în 2022 şi scăderi pe parcursul următorilor ani.
”Cu toate acestea, preţurile produselor de bază ar urma să rămână cu mult peste media din ultimii cinci ani şi, în cazul unui război prelungit sau al unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, ar putea deveni şi mai ridicate şi mai volatile decât se preconizează în prezent”, a avertizat Banca Mondială.