Alertă ANM: Ploi torențiale, descărcări electrice și vânt

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru întreaga…

Alerta meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru întreaga țară, valabil până duminică, 12 iunie, ora 22:00. Vâlcea se află printre județele avertizate.

În intervalul 10 iunie, ora 14 – 12 iunie, ora 22, în sudul țării și la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică.

În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal și de munte și în extremitatea de sud a țării, 40 – 60 l/mp.

În București vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși în medie 20 – 40 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu
unele intensificări în special asociate ploilor. Vor fi temperaturi maxime în general de 24 – 26 de grade și minime de 15 – 17 grade.