Radare pe șoselele din Vâlcea, în acest week-end. Vezi unde!
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână pentru…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Rusaliilor.
În acest sens, peste 200 de poliţişti vor fi în stradă zilnic și vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale, a incidentelor grave și pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
În cadrul activităților organizate pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică vor fi angrenați polițiștii de investigații criminale, ordine publică, rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Prin măsurile de ordine dispuse se urmăreşte şi asigurarea unei intervenţii rapide şi eficiente ori de câte ori este sesizat un incident sau atunci cândsituaţia impune.
De asemenea, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră vor acţiona zilnic pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone.
Pe lângă prezența activă în stradă, polițiștii vor folosi la capacitate maximă echipamentele de supraveghere a traficului măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, pe următoarele sectoare de drum :
D.N.7 – MILCOIU – SEACA
D.N.7 – CĂLIMĂNEȘTI – CÂINENI
D.N.7 – BREZOI
D.N. 7A- VOINEASA – MALAIA
D.N. 64 – STOLNICENI – BĂBENI
D.N. 64 – BĂBENI – ȘIRINEASA – FRÎNCEȘTI
D.N. 64 – DRĂGĂȘANI – IONEȘTI
D.N. 64 B – OLĂNEȘTI – PĂUȘEȘTI MĂGLAȘI – VLĂDEȘTI
D.N. 67 – MILOSTEA – HOREZU – STOENEȘTI
D.N. 67 – CĂZĂNEȘTI – MIHĂEȘTI
D.N. 67 B – BĂLCEȘTI – ZĂTRENI
D.N. 67 B – DRĂGĂȘANI – MĂDULARI
D.N. 65 C – BĂLCEȘTI – FÎRTĂȚEȘTI.
Pentru prevenirea implicării în evenimente negative, vă recomandăm să adoptați măsurile minime de siguranță pentru protecția bunurilor personale, sa fiți responsabili si să respectați cu strictețe normele de conviețuire socială.
Semnalați orice situație de pericol la numărul unic de urgență 112!