Dosar penal după ce a condus haotic pe un drum național din Vâlcea
În cursul nopții trecute, în jurul orei 00:26, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Sutești au fost sesizați prin SNUAU…
În cursul nopții trecute, în jurul orei 00:26, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Sutești au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană ar fi condus un autoturism în mod haotic.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au procedat la oprirea autoturismului în cauză, condus de către un bărbat din municipiul Drăgășani ce se deplasa pe DN 67B, în comuna Sutești, județul Vâlcea, din direcția Crețeni către Drăgășani.
De asemenea, polițiștii au dorit să procedeze la testarea acestuia cu aparatul etilotest, cât și să fie condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
Astfel că, polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.