VÂLCEA. Administrator de firmă reținut în urma unei percheziții

P

Comunicat de presă

La data de 12 decembrie a.c., poliţiştii Secției 8 Poliție Lăpușata au reţinut un bărbat de 47 de ani, din comuna Cernișoara, județul Vâlcea, în urma unei percheziţii, într-un dosar de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori şi fals informatic, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

În urma percheziției atât la domiciliul, cât și la o societate comercială, pe care persoana percheziționată o administra, a fost descoperit material lemnos, pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, acesta fiind ridicat în vederea stabilirii volumului.

De asemenea, au mai fost descoperite mai multe mijloace de probă, folosite la comiterea faptelor. Acestea au fost reținute pentru probarea întregii activități infracționale.

Totodată, reprezentați ai Gărzii Forestiere Vâlcea au aplicat o sancțiune contravențională societății comerciale, în valoare de 1000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 19, alin. 2 , ind. 2, lit.a din Legea nr. 171/2010.

În urma probatoriului administrat în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul în cauză, care a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vâlcea.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului de Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic şi al reprezentanţilor Gărzii Forestiere Vâlcea.

INFORMAȚII OFERITE DE IPJ VÂLCEA