Bilanțul IPJ Vâlcea după minivacanța de Sf. Maria: 935 de amenzi, 132 de permise reținute și 13 dosare penale
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au organizat, în perioada 11-15 august a.c., ample acţiuni pe linie rutieră, fiind constatate…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au organizat, în perioada 11-15 august a.c., ample acţiuni pe linie rutieră, fiind constatate 13 infracţiuni şi aplicate peste 900 de contravenţii.
Astfel, în perioada minivacanței prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii auacționat pe drumurile publice din județ pentru combaterea și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente, nefiind înregistrate incidente majore în ceea ce privește ordinea și siguranța comunității.
În acest sens, au fost legitimate 1121 de persoane, efectuate 325 testări cu aparatele etilotest si DrugTest și verificate 1023 de vehicule.
Activităţile, care au avut drept scop salvarea de vieți omenești, au condus la constatarea a 13 infracţiuni şi aplicarea a 935 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor legale ce reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 303.000 lei.
Dintre totalul acestora, 296 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 31 pentru abateri ale bicicliștilor, 6 pentru abateri ale pietonilor, 3 pentru abateri căruțași, 2 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni și 597 pentru alte nereguli.
Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 132 de permise de conducere (65 pentru viteză excesivă, 8 pentru consumul de alcool la volan, 31 pentru depășire neregulamentară, 2 pentru neacordare prioritate vehicule, iar 26 pentru alte abateri).
Pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare.
Au fost întocmite 13 dosare penale pentru infracțiunile depistate în trafic, dintre care, 3 fiind pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 9 pentru consumul de băuturi alcoolice sau alte substanțe la volan și 1 pentru punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Trebuie menționat că nu mai puțin de 4 indivizi au fost prinși conducând drogați, unul dintre ei fiind depistat cu 6 substanțe interzise.