Acțiune-fulger pe ruta Râmnicu Vâlcea – Brezoi: șoferi sancționați dur pentru taximetrie clandestină

6E8ABF2C-6268-4859-BF87-66D349DAE8E0

Astăzi, 13 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o acțiune amplă pentru combaterea taximetriei ilegale, pe traseul DN 7 Râmnicu Vâlcea – Călimănești – Brezoi.

Acțiunea a avut ca scop principal protejarea firmelor autorizate care desfășoară activități de transport persoane și descurajarea practicilor ilegale ce afectează siguranța rutieră și concurența loială.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au depistat doi conducători auto care ar fi efectuat transport de persoane fără a deține autorizațiile necesare.

Ca urmare a constatării acestor fapte, au fost aplicate măsuri ferme:
• au fost reținute două seturi de plăcuțe de înmatriculare;
• au fost reținute două certificate de înmatriculare;
• a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a celor două autoturisme pentru o perioadă de 6 luni.

Poliția Rutieră Vâlcea anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura respectarea legislației în domeniul transportului public și siguranța cetățenilor.