VEȘTI BUNE! Autospeciala de terapie intensivă de la ISU Vâlcea, nefolosită ani la rând, va fi în sfârșit funcțională

IMG_7384

Achiziționată în anul 2019, autospeciala de terapie intensivă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea nu a putut fi utilizată în toți acești ani la intervenții majore, inclusiv la accidente cu victime multiple, din cauza lipsei personalului medical specializat. Vehiculul, esențial pentru salvarea pacienților în stare critică, a rămas mult timp parcat în curtea inspectoratului, iar ulterior a fost repartizată la ISU Neamț de unde a venit înapoi defectă.

Problema principală la Vâlcea a fost lipsa unui echipaj complet – medic și asistentă – pe care Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) nu le-a putut asigura. Astfel, autospeciala, deși modernă și dotată pentru intervenții complexe, nu a putut fi folosită pentru scopul pentru care fusese cumpărată.

Situația a fost considerată o pierdere pentru sistemul de urgență din județ, întrucât astfel de vehicule pot face diferența între viață și moarte în primele minute după un accident grav.

Acum, după ani de așteptare, autoritățile par să fi găsit în sfârșit o soluție. În curând, autospeciala va fi pusă în funcțiune, iar ISU Vâlcea va avea, în sfârșit, o ambulanță de terapie intensivă operațională.

„A fost un control al Departamentului pentru Situații de Urgență, au discutat și cu mine și s-a transmis o adresă către UPU Vâlcea, respectiv către ISU Vâlcea pentru punerea în funcțiune a acestei autospeciale de tip C. Noi am avut o astfel de autospecială în cadrul Inspectoratului, ulterior a fost repartizată la ISU Neamț, dar apoi ne-a sosit din nou în cadrul Inspectorului. Din nefericire, prezintă probleme tehnice, însă am solicitat o altă ambulanță care este de la ISU Galați. Urmează să se întocmească documentația de către UPU și cred că în cel mai scurt timp această autospecială va fi pusă în funcțiune și la Vâlcea. S-au găsit medici și așa cum am spus încă de la început, ambulanța nu trebuie să funcționeze de la început 24 de ore din 24 de ore. Poate executa ture de câte 12 ore. Ca un lucru să funcționeze, trebuie să înceapă. Că funcționăm 12 ore, că facem pauză o zi – două… ușor – ușor se pot contacta și alți medici din alte județe. Acum totul depinde de UPU Vâlcea. Eu am spațiul pregătit, m-am ocupat să am autospecialele până o repar pe cea care îi este repartizată Inspectoratului” – a declarat, zilele trecute, inspectorul-șef al ISU Vâlcea, colonel Dan Pascaru.