FOTO. ACCIDENT MORTAL pe VALEA OLTULUI. A adormit la volan

E9A41DDA-D7ED-4ED6-9B73-838A2423AF1F

UPDATE: Se pare că șoferul vinovat a adormit la volan. Din păcate, a decedat! Echipajele medicale aflate la fața locului nu au mai putut face nimic pentru el. Avea 42 de ani și era din Mioveni, județul Argeș.

Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 7, în zona localității Racovița (Tuțulești), județul Vâlcea. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar impactul a fost puternic.

Potrivit primelor informații, cinci persoane implicate. Patru victime vor fi transportate la spital, iar șoferul considerat vinovat de producerea accidentului a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat la fața locului de echipajele medicale.

La locul accidentului intervin echipaje de la ISU Vâlcea, ambulanțe SAJ și polițiști rutieri. Circulația este restricționată temporar pe un sens de mers, pentru efectuarea cercetărilor și eliberarea carosabilului.

Poliția urmează să stabilească exact cauzele producerii accidentului.