Val de cazuri grave de viroze în rândul copiilor. Se impune un triaj “la sânge” în unitățile de învățământ
Cazurile grave de viroze la copii au crescut îngrijorător în această perioadă și nu puține…
Cazurile grave de viroze la copii au crescut îngrijorător în această perioadă și nu puține sunt cadrele medicale care au atras atenția asupra pericolului existent. Secțiile de Pediatrie din spitale sunt pline ochi (nici SJU Vâlcea nu face excepție de la regulă), iar camerele de urgență sunt suprasolicitate. Unii doctori spun că izolarea impusă de pandemie din ultimii doi ani este un efect al actualei situații, virusurile fiind mult mai puternice acum. Alți medici arată cu degetul spre triajul inexistent de la creșe, grădinițe și școli (la Râmnicu Vâlcea, în anumite unități, triajul este unul extrem de superficial).
Recent, o altă reacție a venit din partea unui medic de familie din Sibiu. Acesta blamează noile trenduri devoratoare de iluzii şi consumul excesiv de suplimente pentru creşterea imunităţii la copii. Medicul precizează că vede “de-a valma” numeroase afecţiuni la copii în această perioadă.
”Pneumonii, otite, varicele, bronşite, bronşiolite, scarlatine, enterocolite, laringite, sindroame febrile, tuse de toate tipurile care nu se mai sfârşeşte, toate de-a valma, o grămadă de copii <fericiţi>, în rest numai de bine”, a scris, pe Facebook, medicul sibian Egri Eduard.
Într-o postare anterioară, aceasta a făcut din nou referire la abuzul de suplimente pentru imunitate.
”În paralel cu noile trenduri devoratoare de iluzii şi consumul excesiv de suplimente pentru creşterea imunităţii la copii, cabinetele, ambulatoriile de specialitate, urgenţele şi spitalele de pediatrie sunt pline. Interesant, nu-i aşa?”, a mai scris medicul.
Pentru cei care au sugari, copii mici sau copii cu boli cronice, medicul are şi câteva recomandări:
”1. Dacă aveţi un sugar mai mic de 6 luni acasă sau unul mai mic de 1 an prematur sau cu afecţiuni cronice iar fraţii mai mari la creşă sau grădiniţă, pe aceştia, ideal ar fi să nu îi mai duceţi în colectivitate decât dacă au posibilitatea să locuiască în altă parte a locuinţei cu tatăl sau bunicii.
2. Dacă aveţi copii mici colectivizaţi insistaţi să se facă un triaj corect şi serios, comunicaţi cu ceilalţi părinţi şi conducerea unităţii.
3. Insistaţi să se aerisească frecvent salile de clasă, să se facă curăţenie iar dacă este cazul dezinfecţie cu o firmă serioasă nu doar scriptic (şi aici sunt discuţii).
4. Nu mai căraţi după voi sugarii şi copiii mici în marile aglomerări din magazine, refuzaţi politicos parangheliile dacă aveţi un sugar acasă.
5. Ocrotiţi-vă copiii, este doar începutul, iar iarna este lungă”.