POLIȚIA VÂLCEA: Sute de amenzi pentru cei care nu au respectat restricția de pe DN 7 – Milcoiu
Restricțiile pe DN 7, la podul peste Topolog, pe raza localității Milcoiu, s-au ridicat, dar…
Restricțiile pe DN 7, la podul peste Topolog, pe raza localității Milcoiu, s-au ridicat, dar au rămas în urmă sutele de amenzi primite de șoferii cărora nu le-a păsat de măsura impusă de autorități și au încălcat restricțiile fără jenă. Un bilanț al Poliției Rutiere Vâlcea pe perioada 08 noiembrie – 20 decembrie 2022, arată că au fost aplicate nu mai puțin de 802 amenzi în acea zonă. Din totalul amenzilor, 368 au fost pentru nerespectare restricție de tonaj conform O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, 352 conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 74 conform O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, 6 conform Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, iar 2 conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
De asemenea, polițiștii au mai constatat 6 infracțiuni rutiere, din care 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, 3 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și o infracțiune pentru altă faptă.
Totodată, 85 de permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice(60 numai pentru nerespectarea restricțiilor temporare/circulație sens opus), fiind retrase și 35 de certificate de înmatriculare.