Rețea de traficanți de cocaină și ecstasy din Vâlcea, Arad și Bihor, trimisă în judecată (foto)

Una din cele mai ample rețele de distribuție de droguri, la nivel național, coordonată de…

6E7882D6-F6B4-4069-8EA4-5C150C6524BC


Una din cele mai ample rețele de distribuție de droguri, la nivel național, coordonată de un cunoscut interlop arădean, cu ramificații în mai multe județe din țară printre care și Vâlcea a fost anihilată în luna mai a anului 2022 de polițiștii din cadrul IGPR – D.C.C.O. – Serviciul Antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. Acum, la circa trei luni de la descinderi, procurorii au finalizat cercetările și i-au trimis în judecată pe inculpați.

Prin rechizitoriul din data de 25 august 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 6 inculpaţi, cinci în stare de arest preventiv și un inculpat sub măsura arestului la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, trafic de droguri de risc în formă continuată și deținere ilegală de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

În cauză s-a reținut că în perioada 30 martie – 07 aprilie 2022, inculpații au comercializat cantitatea de aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5000 de pastile de ecstasy. Drogurile erau traficate doar după o verificare prealabilă a traseului și a locațiilor unde erau depozitate, numai unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor și după o supraveghere prealabilă a locului în care acestea aveau loc.
În urma punerii în aplicare, la data de 05.05.2022, a 16 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Arad, Bihor și Vâlcea au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, peste 5 kg de canabis, grindere și recipiente pe care s-au pus în evidență urme de cocaină, dar și arme albe.
La aceeași dată, de 05.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea celor 6 inculpați, fiind sesizat și judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă a acestora.
Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu D.C.C.O. , B.C.C.O Pitești și S.C.C.O Vâlcea, Gorj și Hunedoara, suportul de specialitate fiind asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

La data de 05.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.C.C.O. – Serviciul Antidrog au efectuat un număr de 16 percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Bihor și Vâlcea într-o cauză vizând destructurarea unei importante grupări infracționale organizate, specializată în distribuirea de droguri de risc și de mare risc, respectiv canabis, cocaină și MDMA (ecstasy), drogurile fiind comercializate doar unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor.

De asemenea, pentru a împiedica descoperirea activității infracționale de către organele de urmărire penală, transporturile de droguri au fost efectuate doar după verificarea în prealabil a traseului, locațiilor folosite pentru depozitare și a zonelor unde urmează să aibă loc tranzacțiile.
În cauză s-a reținut că în perioada 30 martie – 07 aprilie 2022, gruparea a comercializat cantitatea de aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5000 de pastile de MDMA.
În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, dar și arme albe.