Deputatul Buican (PNL): La Dragasani cetățenii trebuie sa beneficieze de un Birou pentru înmatriculări și permise de conducere
“În urma unor serii de audiențe la cabinetul parlamentar, mai mulți cetățeni și-au expus problema…
“În urma unor serii de audiențe la cabinetul parlamentar, mai mulți cetățeni și-au expus problema cu privire la centrul secundar din Drăgășani, responsabil cu regimul de permise de conducere și înmatricularea vehiculelor. Acest centru a fost creat prin ordin de ministru în anul 2020, anume ordinul 139 din 16.09.2020. De atunci și până în prezent centrul funcționează după un program bisăptămânal (marți și joi) în intervalul orar 09:00-15:00, iar miniștrii liberali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne s-au asigurat că acest centru are dotările optime pentru a emite documentele necesare în vederea înmatriculării vehiculelor, a plăcuțelor de înmatriculare, emiterea permiselor de conducere sau programarea candidaților pentru susținerea probei practice de obținere a permisului de conducere.
Problema semnalată de către cetățenii din sudul județului Vâlcea este că au nevoie ca acest centru să funcționeze după un program normal de lucru, de luni până vineri. Parcurgerea unui drum până la Râmnicu Vâlcea, unde se află centrul principal, nu le este mereu la îndemână. Pentru că cei din Drăgășani au dotările necesare pentru a satisface toate serviciile cu privire la permisele auto și regimul înmatriculărilor, am expus cele semnalate într-o adresă către Ministrul liberal Cătălin Predoiu. I-am prezentat ministrului afacerilor interne toate argumentele, pornind de la nevoile reale sociale ale vâlcenilor din sudul județului și punctând faptul că centrul din Drăgășani poate rezolva solicitările cu privire la regimul permiselor și al înmatriculărilor, nemaifiind nevoie de o deplasare suplimentară la cel din Râmnicu Vâlcea. Sunt argumente puternice pentru ca Ministrul Afacerilor Interne să dea curs solicitărilor venite din partea vâlcenilor. În continuare voi asculta problemele concetățenilor județului nostru și le voi prezenta factorilor decidenți” – Cristian Buican, deputat PNL Vâlcea.