Cu arma în ghiozdan la școală, prins la Colegiul Forestier din Râmnicu Vâlcea
UPDATE: Trebuie menționat că pistolul aflat în ghiozdanul elevului a fost observat de o colegă…
UPDATE: Trebuie menționat că pistolul aflat în ghiozdanul elevului a fost observat de o colegă de-a sa, care imediat s-a adresat conducerii unității de învățământ. Ulterior, directorul școlii a sunat la Poliție și a anunțat fapta.
Incident grav la Colegiul Tehnologic Forestier din Râmnicu Vâlcea, ieri 10 ianuarie a.c. În cadrul unor activităţi preventive şi de verificare, polițiștii au depistat un tânăr de 18 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care avea asupra sa un pistol neletal. Arma a fost găsită în ghiozdanul elevului.
Potrivit IPJ Vâlcea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba de o armă de tip airsoft, cu bile, nesupusă autorizării. Nu se știe ce avea de gând elevul să facă, însă cert este că în cauză, a fost întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.